Primăria Râmnicului vine în sprijinul părinţilor care revin la serviciu şi va redeschide şase creşe din municipiu începând din 16 iunie

Social

Ca urmare a ultimelor acte normative emise la nivel central şi luând în calcul revenirea a tot mai mulţi părinţi la lucru, acolo unde s-a reluat activitatea economică, precum şi în consecinţa numeroaselor apeluri din partea acestora, Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea demarează din 16 iunie procedurile de redeschidere, pe perioada verii, a creşelor din subordine.

Dacă în verile trecute, se deschideau, pe rând, doar câteva creşe care asigurau permanenţa la nivelul municipiului, de data aceasta, în vederea asigurării distanţării de siguranţă, se vor deschide şase din cele şapte creşe care funcţionează în subordinea Municipalităţii, excepţie făcând cea de la Grădiniţa nr. 2 Nord unde se efectuează lucrări interioare de reabilitare. Într-o primă fază, părinţii tuturor copiilor din evidenţele acestui serviciu vor fi contactaţi telefonic de către reprezentanţii creşelor pentru a stabili cât mai exact numărul celor ce urmează să fie primiţi în perioada iunie – august, precum şi repartizarea lor pe fiecare unitate preşcolară.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *