Lucrările la Grădiniţa Ostroveni au intrat în linie dreaptă

Social

Una dintre cele mai frumoase grădiniţe din Râmnicu Vâlcea, cea din vecinătatea locuinţelor sociale din Ostroveni Sud, a intrat în linie dreaptă, inaugurarea fiind programată pentru luna viitoare. Grădinţa cu program prelungit Ostroveni, ce va intra din această toamnă în reţeaua de învăţământ preşcolar a municipiului, va găzdui, în săli spaţioase şi iluminate generos cu lumină naturală, 3 grupe de grădiniţă
(cu un total de 60 de copii) şi 2 grupe de creşă (însumând 20 de copii).\

Unitatea mai beneficiază de o sală de festivităţi cu o capacitate de 100 de persoane, două săli de mese, dar şi de o curte proprie de peste 1300 mp, cu spaţii verzi şi locuri de joacă. Obiectivul de investiţii este finanţat prin PNDL 2017- 2020.
Grădiniţa Ostroveni este cea de-a patra structură preşcolară ridicată de la cota ”0” în ultimele decenii în Râmnic, după Grădiniţa nr. 2 (din curtea Şcolii Gimnaziale nr. 5), finalizată în anul 2005, Grădiniţa nr. 6 din Ostroveni, finalizată în anul 2007 şi Grădiniţa nr. 16 de pe strada Nicolae Titulescu, tot o investiţie finanţată prin PNDL, aflată la acest moment în construcţie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *