Mănăstirea Frăsinei, un adevărat Athos românesc

Divertisment

Mănăstirea Frăsinei se distinge, prin regulile sale de funcționare, în rândul tuturor așezămintelor monahale ortodoxe românești ca un adevărat Athos. Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei și de a se face slujbă la miezul nopții până dimineața, asemănător programului din Sfântul Munte, este respectat cu strictețe de obștea monahală a acestui așezământ, potrivit unei cuvântări a ierarhului Irineu Slătineanu, preluată de site-ul www.frasinei.ro.

Mănăstirea se află în comuna Muereasca, județul Vâlcea.

Primele începuturi ale Mănăstirii Frăsinei, denumire care provine de la pădurile de frasini care au existat cândva aici, datează din anul 1710 când doi călugări, Ilarion și Ștefan, s-au retras în aceste locuri. Venirea lor, atestată și de documentele vremii, se pare că a avut loc din Transilvania.

O perioadă de timp, cei doi monahi au viețuit în aceste locuri fără nicio aprobare din partea autorităților civile sau bisericești. Când Ilarion și Ștefan s-au hotărât să se stabilească definitiv, au cerut episcopului Inochentie al Râmnicului și Noului Severin binecuvântarea necesară pentru întemeierea noului schit. Biserica avea hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, hram care s-a păstrat până astăzi pentru lăcașul care, după construirea noii mănăstiri, a devenit biserică de cimitir.

Pentru că acest schit își începuse existența fără nicio contribuție din partea cuiva, episcopul Inochentie a hotărât ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorități civile sau bisericești.

Într-un conflict pe care monahii de la schit l-au avut cu sătenii din Muereasca au fost implicați și boierii Cârstea, Damian și Nicoliță din Râmnicu Vâlcea, care au devenit inițial protectori ai așezământului, iar în cele din urmă ctitori ai schitului.

În anul 1764, aceștia au construit din fonduri proprii o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului.

În această situație au rămas viețuitorii din schit până la 1780, când așezământul a fost părăsit pentru prima dată după un jaf al trupelor austriece. Schitul va rămâne pustiu până la 1845, când un călugăr de la Mănăstirea Cernica, Acachie, îl va repune în vechile rânduieli de viață monahală în care a fost până atunci.

După instalarea monahului Acachie la Frăsinei începe restaurarea clădirilor și a chiliilor. În această perioadă, pridvorul bisericii se închide cu cărămidă și se pictează.

Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul 1857 prin județul Vâlcea, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului, a vizitat și Schitul Frăsinei. Așezarea retrasă și locul deosebit l-au impresionat și astfel a început aici, în 1859, lucrări de construire a unui nou locaș.

Sfântul Calinic a zidit Mănăstirea Frăsinei pe o colină la poalele muntelui Căpățânii.

Construcția s-a realizat după planurile Sfântului Calinic. La ridicarea clădirilor a fost folosită mâna de lucru a sătenilor.

Sfântul Calinic a dorit ca în noua ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă regula de viață athonită, pe care o cunoscuse cu ocazia unei călătorii la Sfântul Munte, înainte de a fi stareț la Mănăstirea Cernica. După reorganizarea administrativă, mănăstirea având o rânduială de viață religioasă deosebită, obștea a crescut și odată cu ea au crescut și nevoile de întreținere a mănăstirii.

Pentru întreținerea așezământului de la Frăsinei, Sfântul Calinic a depus mult efort, mai ales că în timpul său s-a petrecut și secularizarea averilor mănăstirești din 1865.

Demersurile sale în ceea ce privește veniturile mănăstirii au avut însă succes. Printr-un act emis de domnitorul A.I. Cuza, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic, Mănăstirea Frăsinei a rămas singura mănăstire nesecularizată din țară.

În timpul vieții Sfântului Calinic mănăstirea ajunsese la o stare deosebit de înfloritoare, iar viața duhovnicească era din ce în ce mai prosperă. După trecerea la cele veșnice a Sfântului Calinic, la 11 aprilie 1868, Mănăstirea Frăsinei a început să cunoască lipsuri, iar numărul monahilor a început să scadă.

Situația mănăstirii se va schimba începând cu anul 1888, odată cu retragerea aici a episcopului Gherasim Safirim, fost episcop de Roman. În această perioadă, pe lângă construcțiile noi care s-au ridicat aici, se vor restaura și clădirile construite de Sfântul Calinic și cele care s-au construit ulterior de către călugări. În 1910, Gherasim Safirim construiește cu fonduri proprii camerele arhondaricului mănăstirii, încheind astfel latura de nord.

În perioada interbelică, Mănăstirea Frăsinei a cunoscut o mare dezvoltare. De la 1922, ca urmare a sporirii obștei monahale, a crescut și suprafața cultivabilă. În 1941, obștea a ajuns la 61 de monahi și frați.

„Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsă din abundență peste toți aceia care locuiesc aici și trec la cele veșnice cu nădejdea în învierea morților și în viața fără de sfârșit. Totodată, credincioșii care vin și se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinților și cunosc mângâierea lui Dumnezeu și ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Așa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toți credincioșii”, se arată în cuvântarea amintită. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.