Spitalul Judeţean Vâlcea începe săptămâna viitoare testarea pentru COVID-19 în laboratorul propriu

Social

Laboratorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea va începe săptămâna viitoare să efectueze analize pentru determinarea infecţiei cu SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Vâlcea.

În vederea testării pentru COVID-19, spitalul a achiziţionat echipamentele necesare, inclusiv aparatul RT-PCR care a fost livrat la finalul lunii aprilie, iar o echipă de specialişti este pregătită să lucreze aceste analize, după ce a participat la instruire la Bucureşti.

“De săptămâna viitoare, aparatul de testare Real Time PCR va fi funcţional. Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea are toate echipamentele care alcătuiesc Laboratorul biologic de testare a pacienţilor suspecţi de infectarea cu SARS-CoV-2. Echipa de specialişti este pregătită şi, de săptămâna viitoare, vor putea fi testaţi pacienţii care se prezintă la unitatea sanitară”, precizează sursa citată.

Capacitatea de testare a laboratorului de la SJU Vâlcea este de 180 de teste pe zi. Capacitatea de prelucrare poate ajunge la 180 de teste/zi. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *