„Tarkovski”, sub acest nume sunt cunoscute cele 10 blocuri din Râmnicu Vâlcea, confort III și IV, în care își duc zilele nu mai puțin de 2.000 de suflete, în unele cazuri câte șapte-opt într-o cămăruță de câțiva metri pătrați.
Istoria acestor blocuri împrăștiate prin cartierele Râmnicului, începe în anii 70, o dată cu industrializarea zonei de sud a orașului, crearea platformei industriale Râureni și nașterea coloșilor — Oltchim, Uzinele Sodice, IUCF (Vilmar) și CET Govora. Apariția unor astfel de întreprinderi într-un oraș care, pe vremea aceea, abia atingea o populație de 60.000 de locuitori, a însemnat un import masiv de forță de muncă din toate colțurile țării. Fiecare agent economic și-a proiectat și a construit o serie de cămine de nefamiliști, însemnând clădiri cu trei etaje, cu „apartamente” de câte-o cameră fără baie și bucătărie, neracordate la gaze. Camerele erau destinate pentru doi-trei muncitori care erau repartizați de la școlile profesionale din Moldova sau Ardeal. Căminele avea chiar și o bibliotecă, o sală de tip club.
Inițial, în acei ani, 20 astfel de cămine au fost construite pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea, un cartier întreg — Colonie Nuci, fiind format numai din asemenea clădiri. Acești tineri, o dată mutați, plăteau o chirie modică agentului economic la care lucrau și avea perspectiva că o dată ce se vor căsători vor primi apartamente în noile cartiere care erau în construcție în Râmnicu Vâlcea. Au fost și unii care au reușit să le părăsească și să obțină apartamente în noile blocuri din Râmnicu Vâlcea, dar mulți au rămas pe loc și așa i-au prins anii 90.
„Eu aveam, cu soția și cu cei doi copii, cerere depusă la fabrică pentru un apartament cu două camere. Eram favorit pentru că aveam copii mari. Dar a venit revoluția și praful s-a ales. Am rămas aici. Am mai făcut doi copii, cine naiba avea să știe că se va alege praful și de fabrici și de tot. Vâlceana s-a închis, muierea mi-a ieșit la pensie pe caz de boală, eu mai fac de pază pe ici, pe colo. Noroc cu fata și băiatul care sunt afară, că trimit bani, altfel am muri cu zile”, spune Dumitru.
El este un caz fericit. Vecinii lui stau opt într-o cameră. Bunica e bolnavă de cancer osos și e imobilizată la pat, copiii s-au căsătorit și au la rândul lor copii. Una dintre nepoate, Alina, în vârstă de 26 de ani, e mamă a trei copii. Spune că îi e greu. „Copilul cel mic e autist, nu am cum să-l țin prin școli speciale. Fata e la clasa pregătitoare și m-au costat rechizitele banii de lumină. Soțul nu lucrează, că nu are unde. A lucrat la spălătorie, la patron, și nu l-a plătit și a plecat”, spune Alina.
În cartierul Nord, în blocul G, majoritatea locatarilor au luat credit de la o societate de profil. Acum, când vine angajatul de la societate să ceară ratele, oamenii se încuie în casă. Nu sunt credite mari, sunt de maximum 1000 de lei, dar banii au fost luați pentru plata altor datorii. „Când vine cu creditul, ne anunțăm între noi. Nu e de unde să dau rata. Mi-e și rușine că stau cu pensia mamei. Am lucrat la combinat până anul trecut și m-au dat afară, promițându-ne că ne dau compensatele. Ne-au dat ciuciu. Plecam la Gorj, unde mi-a rămas de la tata o cocioabă. Luam niște oi, câteva orătănii și încropeam ceva, dar așa…”, spune Mircea.
În cartierul Ostroveni, din cele două blocuri G, unul a fost preluat de primărie și a fost amenajat, camerele au băi proprii și se încearcă racordarea la gaze. Cel de-al doilea este însă „Tarkovski”. Potrivit Eugeniei, președintele asociației de locatari, familiile care stau în camerele confort III au în medie 5-6 membrii. Există și o familie cu 10 membrii, opt copii, toți minori. Din păcate ar fi trebuit de mult evacuați, dar și primăria a intervenit pentru a nu se întâmpla asta. Bărbatul nu lucrează, a fost dulgher și în urma unui accident de muncă a rămas fără mână. Cele două fetițe mai mari sunt premiante. S-a implicat și parohia din zonă pentru a le ajuta.
„Cred că fiecare familie are povestea ei. Una tristă. Doamna Letiția de la 1 a murit acum o lună, nu avea rude, dar toți locatarii au condus-o pe ultimul drum și au pus ceva bani pentru înmormântare. Sau doamna Cristina, croitoreasa… băiatul ăl mare a intrat până acum de trei ori la pușcărie și, când se eliberează, toacă tot ce adună biata femeie. Că se roagă ea, să intre iarăși… Ce să spun, aici e greu, sunt oameni pe care destinul i-a prins și parcă i-a încremenit, noroc cu electoralele, că atunci se vine aici cu cadouri și promisiuni”, spune doamna Eugenia.
În Râmnicu Vâlcea, periferiile cresc prin cartiere noi rezidențiale, chiar în mijlocul orașului se ridică un bloc de 16 etaje, retaileri de hypermarket deschid noi centre comerciale, două Mall-luri aduc nume de marcă din industria modei, doar cele zece blocuri „Tarkovski” păstrează în interior dramele unor familii care nu au perspective.
„Din ce domne, din ce…nu știu dacă una din aceste familii are mai mult de 1000 de lei pe lună și asta cu alocații, cu tot. Suntem primii la ajutoarele comunitare, suntem primii pe listele la chioșc, la datorii, am ajuns să luăm și covrigi pe datorie”, spune amar Dumitru, unul dintre locatarii imobilelor botezate cu numele celebrului regizor rus care a prezentat în filmele sale partea întunecată a vieții din fosta URSS.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.