Site icon laRamnicuValcea.ro

O nouă reuniune a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă: se suspendă, parţial şi temporar, activitatea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, iar scările de bloc vor fi dotate cu covoraşe speciale cu dezinfectant

Luni după-amiaza s-a derulat o nouă şedinţă a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Râmnicu Vâlcea, în urma căreia s-au emis unele dispoziţii în contextul celor mai recente evoluţii ale epidemiei de coronavirus.
Primul articol al Hotărârii nr. 6/30.03.2020 vizează Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, a cărui activitate se suspendă parţial, pe perioada instituirii stării de urgenţă. Măsura a fost luată pentru protecţia celor 72 de seniori aflaţi aici în contextul în care media lor de vârsta este de 85 de ani, ceea ce îi face să fie extrem de vulnerabili – conform tuturor statisticilor de la nivel mondial – în faţa epidemiei de coronavirus. S-a concluzionat că, oricât de drastice ar fi măsurile de protecţie luate de către personalul medical şi administrativ al Centrului la intrarea în instituţie (venind de la domiciliile proprii, unii folosind mijloace de transport în comun), există un risc de contaminare, ceea ce ar putea duce – aşa cum au fost numeroase cazuri în Spania, Polonia, Japonia, Statele Unite etc. – la tragedii soldate cu zeci de decese.

Hotărârea CLSU mai stabileşte că pentru persoanele vârstnice ai căror aparţinători se află în imposibilitatea certă şi dovedită de a le prelua pentru această perioadă, se asigură în continuare toate serviciile specifice Căminului pentru Persoane Vârstnice, cu măsuri stricte de respectare a metodologiei medicale şi a condiţiilor de distanţare socială.
Al doilea domeniu acoperit de HCLSU nr. 6/30.03.2020 mai stabileşte, în consecinţa art. 6 din Ordonanţa Militară nr. 4/29.03.2020, montarea la toate scările celor aproximativ 800 de blocuri din municipiu a unor preşuri absorbante pentru care se va asigura şi soluţia dezinfectantă cu care acestea să fie îmbibate; covoraşele vor fi predate reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari, care vor avea şi responsabilitatea folosirii substanţelor dezinfectante, iar Pieţe Prest SA va avea în sarcină dezinfectarea periodică a scărilor interioare, a lifturilor şi a altor spaţii comune de la blocurile din municipiu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version