Site icon laRamnicuValcea.ro

Râmnicu Vâlcea SMART CITY 2019 – Propulsează oraşul tău în era digitală!

Dezvoltarea durabilă a zonelor urbane este o provocare de importanţă majoră. Aceasta necesită tehnologii şi servicii noi, eficiente şi uşor de utilizat. Accentul pe proiectele “Smart Cities” va avea ca rezultat soluţii integrate, pentru a creşte calitatea vieţii şi conectarea urbană.

Conform studiilor privind mobilitatea, până în 2030, zonele urbane vor asimila 60% din populaţie la nivel mondial, iar una din trei persoane va locui într-un oraş cu cel puţin o jumătate de milion de locuitori. Orașul viitorului este transparent în ceea ce priveşte interacţiunea autorităţilor cu cetăţenii, oferind mobilitate crescută, structuri inteligente şi moderne de sănătate, educaţie şi un mediu curat.

Orașul Râmnicu Vâlcea se doreşte a fi unul prietenos pentru cetăţeni. Astfel că, prin sprijinul cabinetului domnului primar, se lansează în completarea platformei online https://gutau.ro aplicația mobilă CityHealth, întregind soluția pusă la dispoziția cetăţenilor de către administraţia locală. Aplicatia CityHealth este parte a proiectului UPDATE ROMANIA susținut de compania Life is Hard S.A., inițiativă de sprijinire la nivel național a digitalizării administrațiilor locale.

“Deservind binele cetăţenilor şi având ca interes îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor acestui municipiu, dorim să oferim posibilitatea de a fi mai apropiați de doleanțele si cererile acestora. Astfel că punerea la dispoziția cetățenilor a unei aplicații mobile venită în completarea platformei online deja existentă este un pas firesc şi arată deschiderea noastră spre utilizarea noilor tehnologii pentru un oraş mai bun, mai sigur, mai inovator în prezent şi viitor ” a declarat primarul localității Râmnicu Vâlcea, domnul Mircia Gutău.

“Iniţiativele şi proiectele de tip Smart City sunt încă într-un stadiu incipient în România, dar acest lucru este mai puţin important acum. Important este să începem să construim comunităţi în care tehnologia îşi aduce aportul în creşterea calităţii vieţii. Lucrurile bune se construiesc în timp, cu ambiţie şi devotament. Un oraş nu devine mai inteligent peste noapte, doar integrând tehnologie şi infrastructură de ultimă generaţie. E un proces care începe cu integrarea tehnologiei, dar care impune schimbarea unor mentalităţi, impune responsabilitate şi implicare civică din partea cetăţenilor, implică competenţe digitale, implică schimbări în cadrul administraţiilor publice locale în ceea ce priveşte modul în care interacţionează cu cetăţenii, modul în care ştiu să utilizeze aceste tehnologii la adevărata lor capacitate.

Compania noastră este foarte implicată în dezvoltarea de aplicaţii şi tehnologii Smart-City. Mare parte din aceste soluţii şi tehnologii le oferim gratuit administrațiilor locale, pentru că aşa înţelegem sa ne implicăm activ în viaţa comunităţii în care trăim şi ne desfăşurăm activitatea. Ne-am propus un proiect ambiţios: să digitalizăm România prin comunităţile locale, iar în acest demers dorim să atragem cât mai multe companii de tehnologie şi cât mai multe administraţii locale” a completat Erik Barna, CEO Life is Hard.

’’Reuşita unui proiect Smart City depinde în primul rând pe lângă pregătirea unor aplicaţii digitale, de deschiderea cetăţenilor spre schimbare, spre folosirea tehnologiei, pentru a contribui la o îmbunătătire a calităţii vieții lor de zi cu zi. Și ne bucurăm de interes în această zonă din partea comunităţii şi autorităţilor locale.” a declarat Anca D. Goron, coordonatoarea proiectului UPDATE ROMANIA.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version