Comunicat de presă “WiFi4EU – Promovarea conectivităţii la internet în comunităţile locale” – în Municipiul Râmnicu Vâlcea

Social

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a încheiat cu Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (INEA) – acţionând în temeiul delegării din partea Comisiei Europene, la data de 22.01.2019 acordul de grant prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei nr. INEA/CEF/WiFi4EU/1-2018/006062-008388, pentru implementarea locală a acţiunii “WiFi4EU Promovarea conectivităţii la internet în comunităţile locale”.

Iniţiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la reţele Wi-Fi în spaţiile publice fiind o schemă de sprijin prin intermediul căreia municipalitatea a fost selectată pentru a obţine un cupon valoric de 15000 euro pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spaţii publice interioare sau exterioare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea unde nu există conectivitate Wi-Fi gratuită.

Astfel, începând cu data de 25 august 2020, atât locuitorii Municipiului Râmnicu Vâlcea, cât şi persoanele care tranzitează oraşul, în principal turiştii, beneficiază de acces gratuit la internet, în următoarele locaţii:

1. Arenele Traian

2. Parc ASIROM

3. Parc Matei Basarab

4. Parc Magazin Cozia/River Plaza Mall

5. Scuar Judecătorie/Tribunal

6. Parc Complex Nord

7. Parc “Mircea cel Bătrân”

8. Parc Magazin Lidl – Bulevardul Dem Rădulescu.

Zonele cu acces Wi-Fi gratuit sunt marcate ca în imaginea de mai jos, iar reţeaua vizibilă pe dispozitivele mobile (access point) poartă numele de “WiFi4EU”.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *