În pregătirea aniversării, anul viitor, a unui centenar de existenţă a Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, Primăria municipiului a iniţiat mai multe investiţii absolut necesare la această prestigioasă unitate şcolară. Astfel, la finele lunii trecute a fost semnat contractul pentru reabilitarea sălii de sport a Colegiului (proiectare şi execuţie), în cadrul căruia se propune reabilitarea funcţională şi modernizarea construcţiilor existente (corpurile A şi B) prin comasarea lor într-un singur volum cu regim de înălţime P+1E, etajul rezultat urmând să găzduiască o sală cu funcţiuni sportive. Se vor înlocui acoperişul, instalaţiile termice din vestiare, instalaţiile electrice, cele de alimentare cu apă caldă şi rece şi cele de canalizare, se vor reabilita vestiarele şi grupurile sanitare şi se vor reface finisajele interioare şi exterioare. De asemenea, se vor înlocui toate echipamentele din dotarea sălii de sport cu echipamente profesionale. Termenul de execuţie, conform contractului, este de 9 luni, iar lucrările vor ţine cont şi de calendarul deja stabilit al competiţiilor sportive ce urmează să se desfăşoare în această sală.
O altă investiţie, aflată în prezent la finalul procedurii de licitaţie, este reabilitarea şi modernizarea Sălii de Festivităţi a CN ”Mircea cel Bătrân”. Spaţiul urmează să fie amenajat în formă de amfiteatru cu 183 de locuri în total, lucrările vizând refacerea tuturor finisajelor interioare (scenă, balcon şi scări de acces), înlocuirea instalaţiilor termice şi electrice şi montarea de instalaţii de sonorizare şi de climatizare. Lucrările sunt estimate să dureze 3 luni, astfel încât ceremoniile dedicate împlinirii a 100 de ani de existenţă se vor putea desfăşura într-o sală demnă de istoria acestui Colegiu.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.