A început asfaltarea străzii Ştirbei Vodă

Social

O investiţie solicitată şi mult aşteptată de râmniceni a demarat miercuri, 6 mai: asfaltarea străzii Ştirbei Vodă, cea de-a patra arteră de circulaţie importantă care intră în reabilitare completă după bulevardul Tineretului (porţiunea suprapusă cu podul peste râul Olăneşti), bulevardul Tudor Vladimirescu şi strada Ferdinand. Lucrările – care au pornit de la limita cu comuna Vlădeşti înspre oraş – vor afecta o porţiune de aproximativ 2,2 km, se vor întinde pe trei săptămâni şi vor fi urmate de trasarea marcajelor stradale şi de ridicarea la cotă a căminelor de canalizare.

Pe toată durata derulării investiţiei, traficul auto nu va fi restricţionat complet, ci doar deviat temporar de pe o bandă de mers pe alta, şoferii fiind rugaţi să circule cu atenţie prin zonă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.