În ultimii ani, Primăria municipiului a făcut paşi importanţi în implementarea conceptului de smart-city în Râmnicu Vâlcea

Social

Proiecte finalizate în domeniile parcărilor publice, accesului la internet şi transportului în comun

În ultimii ani, municipiul Râmnicu Vâlcea a făcut paşi importanţi către conceptul de smart-city prin proiecte finanţate fie de la bugetul local, fie beneficiind de finanţări europene nerambursabile.

Astfel, în domeniul parcărilor publice, la începutul anului 2019 se punea în funcţiune sistemul de plată a parcării prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei TPark (disponibilă gratuit în Google Play, App Store şi Windows Store) pentru aproape 1.000 de locuri de parcare din mai multe zone din municipiu, o alternativă mai facilă la automatele ce eliberează tichete de parcare la plata cu cash sau cu card bancar.

Din vara acestui an, printr-un grant obţinut de la Comisia Europeană în cadrul programului WiFi4EU, 8 zone publice din Râmnic (Arenele ”Traian”, Parc ASIROM, Parcul de lângă Colegiul Naţional de Informatică ”Matei Basarab”, spaţiul public dintre Winmarkt Mall şi River Plaza Mall, Scuarul Revoluţiei, Parcul Forestier, Parcul “Mircea cel Bătrân” şi zona adiacentă locului de joacă de bulevardul Dem Rădulescu) oferă posibilitatea conectării gratuite la internet.

În ceea ce priveşte transportul local de călători, pe 1 septembrie 2016 se finaliza implementarea Sistemul informatic integrat de e-ticketing, sistem ce permite vizualizarea în timp real a utilizării serviciului public de transport de călători în municipiu prin dotarea mijloacelor de transport cu o reţea de computere de bord cu module de comunicaţii wi-fi şi validatoare de carduri de călătorie, precum şi prin amplasarea de automate de vânzare/încărcare titluri de călătorie. Tot ETA SA, în iunie 2019, adopta pe toate cursele locale posibilitatea achitării biletului de călătorie prin intermediul cardului bancar cu opţiune contactless.

În implementare: soluţii informatice pentru reducerea birocraţiei, iluminat inteligent şi autobuze smart

În prezent, mai multe proiecte din categoria smart-city se află în implementare, toate beneficiind de finanţare europeană. Proiectul Soluţii informatice integrate pentru simplificarea procedurilor on-line şi reducerea birocraţiei, cu o valoare a finanţării nerambursabile de aproape 622.000 Euro, cuprinde mai multe direcţii de acţiune printre care configurarea unei soluţii integrate de interacţiune a cetăţeanului cu administraţia locală prin amplasarea unui terminal de tip self-service (în curs de montare în pasajul pietonal subteran ”Cozia”), echipament ce va permite iniţierea de demersuri administrative inclusiv prin ataşarea de documente scanate şi efectuarea de plăţi cu cardul pentru toate categoriile de sume datorate bugetului local: impozite şi taxe locale, chirii, redevenţe concesiuni, amenzi; o altă componentă a proiectului o reprezintă digitalizarea întregii arhive fizice a Primăriei prin transformarea documentelor pe hârtie în documente electronice.

Un alt proiect în curs de implementare este Simplificarea procedurilor administrative şi elaborarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană şi a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea, finanţat cu peste 600.000 Euro, care va pune la dispoziţia cetăţeanului o aplicaţie de gestiune integrată a comunicării cu administraţia locală prin care se vor putea derula schimburi electronice de documente, completarea de formulare online şi furnizarea de notificări automate în mai multe domenii de interes: dosare de locuinţe sociale şi pentru tineret, ordine şi siguranţă publică, disciplina în construcţii, activităţi comerciale, ocuparea domeniului public, permise de liberă trecere etc.

În domeniul transportului în comun, prin proiectul Modernizarea staţiilor de îmbarcare/debarcare, echiparea mijloacelor de transport în comun şi dezvoltarea unui centru utilat cu un sistem de management al traficului general, ce beneficiază de o finanţare nerambursabilă de peste 10 milioane de Euro, se urmăreşte modernizarea a 90 de staţii de călători prin instalarea de panouri de informare şi de automate de vânzare a biletelor, extinderea soluţiei de e-Ticketing existente, modernizarea a 19 intersecţii rutiere şi a trecerilor de pietoni prin semaforizare adaptivă în vederea prioritizării transportului public şi implementarea unui centru de comandă şi dispecerat în vederea coordonării serviciilor de transport în oraş.

De asemenea, proiectul Reabilitare iluminat public în Municipiul Ramnicu Valcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii, cu o valoare nerambursabilă de 4,5 mil. Euro, are o importantă componentă smart prin implementarea sistemului de dimming şi tele-gestiune prin care, în orele de noapte cu trafic redus, se realizează o scădere a nivelului de iluminare şi, implicit, o reducere a consumului şi cheltuielilor cu energia electrică pentru iluminat.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.