Vineri, 14 august, primarul Mircia Gutău şi viceprimarii Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu au lansat sistemul de bike-sharing CICLO, o iniţiativă pusă în practică în urma colaborării cu compania locală Tech Wise Electronics. Staţia din Ostroveni, din parcarea de lângă catedrala Înălţarea Domnului, pune la dispoziţia celor interesaţi de această modalitate de deplasare 20 de biciclete moderne (cu distribuţie fără lanţ, cauciucuri tubeless şi trei viteze), ce pot fi utilizate prin intermediul aplicaţiei de mobil Ciclo – disponibilă gratuit pentru descărcare în GooglePlay şi AppStore sau de pe site-ul ciclo.ro – contra unui tarif de 3 lei/oră, plată cu card înrolat.
Cu această ocazie, edilul-şef a declarat că, în funcţie de interesul râmnicenilor, se are în vedere amplasarea unor puncte de închiriere şi în alte zone ale Râmnicului (în centru şi în cartierul Nord), corelând această intenţie de proiectul de extindere a reţelei de piste de biciclete din municipiu cu traseul de-a lungul râului Olt, în lungime de peste 7 kilometri. Implementarea acestui sistem de bike-sharing s-a făcut fără angajarea unor costuri din partea bugetului local.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.