Serviciile publice de îngrijire din subordinea Municipalităţii Râmnicului revin treptat la normal, cu respectarea restricţiilor în vigoare

Social

134 de copii se întorc în creşele municipale

Din această săptămână, 134 de copii au revenit în creşele din administrarea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, unde vor fi găzduiţi pe perioada iunie – august în condiţii de siguranţă şi cu respectarea tuturor reglementărilor în vigoare privind măsurile de protecţie. Şase creşe sunt funcţionale la acest moment: ”Dumbrava Minunată” din Calea lui Traian Sud, Ostroveni I, Ostroveni II, Ostroveni III, Nord I şi Traian (copiii arondaţi celei de-a şaptea creşe – Grădiniţa Nord II, unde se execută lucrări de reabilitare interioară – fiind redistribuiţi la celelalte structuri), iar personalul aferent acestui serviciu public – medici, asistente medicale, infirmiere, bucătari şi îngrijitoare – a revenit la lucru şi este pregătit să aibă grijă cum se cuvine de cei mici.

S-au reluat vizitele la Căminul pentru Persoane Vârstnice

La Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, ce funcţionează în subordinea Primăriei municipiului, s-a reluat vizitarea seniorilor de către rude, dar numai cu programare telefonică şi într-un spaţiu precis delimitat: fie pe terasă, fie într-o cameră de vizitare desemnată în acest scop şi igienizată după fiecare utilizare. În prezent, instituţia găzduieşte 64 de beneficiari. Pentru prevenirea infectării cu coronavirus, aceştia, împreună cu personalul medical şi administrativ al instituţiei, sunt testaţi bilunar de către Spitalul Judeţean Vâlcea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.