Site icon laRamnicuValcea.ro

Valea Lotrului sau povestea râului cu nume de hoț care a fost și el… furat

Drumul Național 7A, așa cum apare pe harta rutieră, Valea Lotrului pentru geografi, este considerat poate cel mai pitoresc drum turistic din județul Vâlcea, acesta străbătând mai multe zone agroturistice, cuprinde nu mai puțin de trei lacuri, cascade și două stațiuni montane la care se adaugă cel mai nou și modern domeniu schiabil din România – Transalpina Ski Resort.

Valea Lotrului sau Valea Lotrilor are totuși povestea ei, atât legenda hoților de drumul mare, cât și povestea râului „furat”. Pentru că râul care se varsă pe raza orașului Brezoi în Olt, deși este cunoscut ca fiind râul Lotru, acesta nu mai e demult râul inițial Lotru, dispărut demult sub munte.

Dar cum a fost furat râul Lotru? Simplu. În 1965, autoritățile decid construcția celei mai complexe amenajări hidroenergetice de pe râurile interioare. Astfel râul Lotru care izvorăște din lacul Câlcescu, după aproximativ 20 de km este deturnat din albia inițială. Se construiește Lacul și Barajul Vidra, iar din lac, printr-o rețea de conducte subterane, râul Lotru ajunge la hidrocentrala subterană Ciunget. 

Aici, după ce învârte trei turbine Pelton ajunge tot pe sub pământ în zona Mălaia. Dar și aici, după ce trece prin hidrocentrala Mălăia și mai parcurge câțiva km până la Brădișor, dispare din nou sub munte și trece prin turbinele acestei hidrocentrale subterane. De acolo pe sub munte, printr-o galerie iese în Valea Oltului, mai jos de albia sa inițială. Astfel, râul care se află în prezent pe teritoriul localităților Voineasa și Brezoi, cu numele de Lotru, este de fapt un rest de râu, format din afluenții vechi care se varsă în albia inițială a Lotrului.

Râul cu nume de hoț de drumul mare, a fost astfel la rândul lui furat și dosit sub munte, dar care prin suita de lacuri de acumulare conferă un pitoresc aparte pentru turistul care vrea să vadă de aproape DN 7A, Valea Lotrului.

Cine va merge pe Valea Lotrului, nu va uita însă niciodată, cum iau munții foc la răsărit și apus, atunci când, pe cataracte, soarele se reflectă în munții de mica.

De asemenea, se povestește că aici au fost odată patru haiduci (lotri): Voinea, Ciungu, Mălai și Breazu. Voinea era cel mai voinic și frumos, Ciungu nu avea o mână, în urma unei bătălii cu maghiarii de peste munți, Mălai era cel mai risipitor dintre toți, iar Breazu era cel mai iute la mânie. Ca în orice legendă cu haiduci, tinerii furau de la bogați și dădeau la săraci de pe vale, dar ca povestea să aibă romantism s-au îndrăgostit.

„Dar numai că nu voiau să rămână statornici în iubire”, spune Robert Schell, primarul orașului Brezoi (întemeiat de Breazu). Cele patru fete care puseseră ochii pe cei patru hoți de drumul mare au mers la o babă în sat și au cerut o soluție ca haiducii să poată fi așezați la casele lor. Baba le-a dat fetelor o licoare magică și le-a spus să toarne pe-nserat în râul lotrilor, acolo unde se scăldau haiducii. Așa au făcut și cei patru haiduci au fost vrăjiți și s-au așezat pe vale întemeind astfel așezările Brezoi, Mălaia, Ciunget și Voineasa. 

Însă pentru amatorii de istorie adevărată, cea mai veche dovadă arheologică de pe Valea Lotrului este necropola din prima perioadă a fierului de la Valea lui Stan (Brezoi). Aici s-au descoperit 11 morminte de incinerație în ciste (cuti), considerate de profesorul Dumitru Berciu cu totul aparte, nemaifiind pe teritoriul României ceva similar.

Valea Lotrului își poate trage însă numele de la faptul că ea reprezenta un culoar prin care era ocolită vama de la Turnu Roșu (granița veche dintre Țara Românească și Ardeal), lotru însemnând bandit, hoț de drumul mare. Lucru cert este că Valea Lotrului făcea parte din străvechile drumuri de transhumanță ce legau Parângul și Făgărașul, dar aici veneau și ciobanii din mărginimea Sibiului.

Satul Mîlaia, un sat de moșneni este atestat documentar în 20 ianuarie 1505, într-un hrisov al domnitorului Radu cel Mare prin care întărea Mănăstirii Cozia dreptul călugărilor de a vămui mărfurile ce tranzitau Valea Oltului la vama de la Genune, drept pe care Mircea cel Bătrân îl stabilise pentru ctitoria sa de la Cozia. Locuitorii din Mălaia sunt înrudiți cu cei din Mărginimea Sibiului de unde se pare că au provenit mulți dintre ei, refugiindu-se aici începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, pentru a scăpa de taxele mari din Imperiul Habsburgic.

Numele satului Ciunget, sat ce face parte din comuna Mălaia, înseamă pădure desfrunzită, cu ramuri frânte sau tăiate, oamenii locului povestind că bătrânii obișnuiau să ‘ciungească’ copacii pentru a da de mâncare animalelor iarna (consemnează Cristina Nisipeanu, referitor la toponimul Ciunget, într-un articol publicat în Studii Vâlcene în 1983). Micuța biserică de lemn din Ciunget, construită în 1861, foarte modestă în exterior te surprinde cu pictura murală din interior, atât de debordantă și plină de farmec, prin seria tablourilor votive ce ocupă toți pereții din pronaosul de 8 metri pătrați. Sunt înfățișați ctitorii, Florea Ionescu și Toma Vangu, cu rudele lor, în total s-au păstrat 18 personaje în straie de sărbătoare amintind costumele păstorilor din sudul Transilvaniei și Banat și mulți arbori ai vieții în glastră, care, așa cum remarca criticul de artă Luiza Barcan, apar ca un leitmotiv în toată biserica.

Tot în Mălaia, dar pe munte, la 12 km de vatra satului, pe Muntele Zmeuret a existat un conac al Brătienilor la care se ajungea urcând muntele călare, iar pe platoul pe care era așezat conacul era amenajată o pistă de aterizare pentru avioane. Pe poteca ce urcă muntele, Vintilă Brătianu și soția sa Lia au amenajat o fântână și au ridicat o cruce de piatră.

Același document care atestă numele comunei Mălaia este și actul de atestare a Brezoiului. Dacă la începutul secolului al XIX-lea în Brezoi existau 91 de familii care totalizau 308 de locuitori, conform Catagrafiei din 1838, Brezoiul cunoaște între cele războaie o importantă înflorire economică. Aurul a fost prima resursă exploatată de brezoieni. Peste timp resursa valorificată cu prioritate a devenit exploatarea lemnului. Primul joagăr este atestat în Brezoi în 1824. Spre sfîrșitul secolului a apărut prima fabrică de cherestea, a inginerului ceh Carol Novac, și acum vin în Brezoi italienii aduși ca forță de muncă specializată în prelucrarea lemnului. Pe la milocul secolului XX, Brezoiul ajunge un puternic centru în industria lemnului și produsele fabricate aici vor fi exportate în toată lumea.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version