Comunicat de presa

Social

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a demarat campania de strângere de semnături în consecinţa apariţiei ieri, 27 iulie, a proiectului Ghidului solicitantului ”Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final” din cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare aferent Obiectivului Specific 8.2 Creşterea gradului de interconectare a Sistemului Naţional de Transport a gazelor naturale cu alte state vecine. Conform acestui document, proiectul înaintat de către administraţiile locale trebuie să demonstreze existenţa cererii pentru reţeaua de distribuţie a gazului natural prin pre-contracte încheiate sau prin angajamente ferme ale consumatorilor cărora li se va livra gazul natural, pentru cel puţin 1.000 de gospodării. Proiectul de la Râmnicu Vâlcea prevede extinderea cu aproximativ 38 de km a reţelei de gaze naturale în municipiu pe aproape 60 de străzi, majoritatea în zonele limitrofe, iar de acordul-angajament al cetăţenilor, exprimat prin semnătură în tabel, depinde dacă pe strada respectivă se va introduce conductă de gaze şi se vor face branşamente (cu finanţare europeană 100%) sau nu.

Mai trebuie să amintesc că doar relativ recent, prin Legea nr. 167/2018 care modifică şi completează Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, se dă posibilitatea şi primăriilor să finanţeze sau să obţină finanţări pentru lucrări de extindere a reţelei de gaze naturale, atribut care, anterior acestei legi, revenea doar operatorilor din acest domeniu.

Închei prin a mai informa că Studiul de Fezabilitate aferent acestui proiect de amploare va demara la începutul săptămânii viitoare, iar proiectul pentru obţinerea de finanţare europeană va fi depus în luna septembrie.

În aceste condiţii documentate anterior, acuzele liberalilor din municipiu, în frunte cu candidatul lor ”mereu pe lângă”, conform cărora această acţiune ar avea substrat electoral sunt deopotrivă ridicole, dar şi iresponsabile. Să nu uităm că ele vin din partea aceloraşi inteligenţi asimptomatici care au tăiat bretelele la pasajul Tudor Vladimirescu transformându-l într-un simplu pod, care au ţinut Căminul de Bătrâni (finalizat în 2010, la cheie, în mandatul meu) şapte ani închis şi transformat în casă de randez-vous şi care au păstrat tot şapte ani, nostalgic, pancarta cu ”Trăiască RSR” la Arenele ”Traian”, fără să investească un leu. Aceştia au acum tupeul să dea lecţii de administraţie??

Sunt convins că râmnicenii au văzut deja diferenţa uriaşă dintre un grup de gălăgioşi cu suspect de mult timp liber şi cei care au făcut ceea ce au promis, iar diferenţa aceasta se va vedea la votul de la alegerile locale!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.