Primăria Râmnicului informează: pachetele cu produse de igienă oferite în cadrul POAD vor fi date şi unor persoane cu handicap din municipiu

Social

Având în vedere numărul de pachete cu produse de igienă rămase în stoc după distribuirea către persoanele aflate pe listele iniţiale în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea informează că se primesc cereri de înscriere pe listele de suplimentare pentru următoarele categorii de persoane:

1. Copiii cu handicap grav şi accentuat cu domiciliul/reşedinţa în municipiu;

2. Adulţii cu handicap grav/accentuat care nu realizează alte venituri în afară de indemnizaţia de handicap primită de la DGASPC, respectiv 500 lei/handicap grav, 375 lei/handicap accentuat;

3. Persoanele aflate în situaţie temporară de dificultate, respectiv victime ale calamităţilor, victime ale violenţei domestice, rămase fără locuinţă sau în alte cazuri asemănătoare şi care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.

Înscrierea în liste se va face numai pe bază de cerere, cu prezentarea de copii de pe actul de identitate şi documente doveditoare.

1. Pentru copiii cu handicap, documentul doveditor îl reprezintă certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (prezentat în fotocopie). 2. Pentru adulţii cu handicap, documentul doveditor îl reprezintă certificatul de handicap valabil la data întocmirii listelor (inclusiv anexa la acesta), prezentat în fotocopie.

3. Pentru persoanele aflate în condiţii de vulnerabilitate, înscrierea în liste se va face după finalizarea anchetei sociale.

De menţionat că distribuirea pachetelor cu produse de igienă se va realiza numai în limita stocului disponibil, până la epuizarea lui.

Cererile însoţite de copii de pe actele de identitate şi documentele doveditoare se depun în fiecare din zilele lucrătoare din perioada 17 – 28.02.2020, între orele 09.00 – 13.00, la depozitul situat pe strada Ferdinand nr. 3. Distribuirea pachetelor cu produse de igienă pe baza listelor suplimentare se va face începând cu data de 04.03.2020, la adresa menţionată anterior.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.