Viitorul cimitir public din Râureni – mai aproape de realizare

Social

Până la data limită de 19 noiembrie, alocată pentru ofertare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, patru asocieri de firme şi-au arătat interesul pentru obiectivul de investiţii ”Amenajare cimitir public Râureni”, ofertele depuse de acestea fiind, la momentul actual, în evaluare.

Viitorul cimitir municipal din sudul Râmnicului va avea 1564 de locuri de veci pentru cultul ortodox şi alte 57 pentru cultul musulman. Pe lângă aceste amplasamente, riguros determinate şi accesibile prin alei amenajate, se vor realiza o capelă mortuară cu o suprafaţă de peste 100 mp, un corp administrativ care va putea găzdui şi praznicele ţinute în memoria celor dispăruţi, spaţii verzi cu gazon, copaci şi arbuşti decorativi, prevăzute cu sistem automat de irigare, o împrejmuire realizată din gard de fier forjat cu fundaţie de beton, dublat de gard viu, sistem de colectare a apelor de suprafaţă, iluminat public precum şi un spaţiu de parcare. O astfel de investiţie este cu atât mai necesară cu cât cele două cimitire publice din municipiu sunt, la acest moment, concesionate în totalitate.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.