O iniţiativă personală a primarului Mircia Gutău: în noaptea de Înviere, lumină la toate locurile de veci din cimitirele Râmnicului!

Social

În condiţiile în care la aceste Sărbători Pascale restricţiile de acces în cimitire vor rămâne în vigoare şi în virtutea tradiţiei creştin-ortodocşilor de a aprinde în noaptea de Înviere o lumânare la mormintele celor dispăruţi, primarul Mircia Gutău a avut ideea de a aduce o alinare în sufletele celor care nu vor putea face un astfel de gest. Edilul-şef a achiziţionat din banii săi aproape 18.000 de candele ce urmează a fi aprinse la toate mormintele din cele 11 cimitire de pe teritoriul municipiului Râmnicu Vâlcea. Acţiunea va fi derulată în după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 aprilie de către salariaţii Pieţe Prest SA – în cele două mari cimitire publice ale municipiului, ”Cetăţuia” şi ”Sfântul Ioan”, administrate de această societate – sau de către voluntari ai parohiilor ce gestionează cimitirele parohiale, astfel încât, în noaptea de Înviere, toate locurile de veci unde se odihnesc rudele râmnicenilor se fie luminate. Iniţiativa primarului Mircia Gutău a primit binecuvântarea ÎPS Varsanufie, care l-a felicitat pentru implicare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.