Începe implementarea celui mai mare proiect din ultimele decenii în domeniul iluminatului public

Social

Luni, 25 mai, se va da Ordinul de Începere a Lucrărilor la cea mai mare investiţie din domeniul iluminatului public din ultimele decenii: proiectul cu finanţare europeană ”Reabilitare iluminat public în Municipiul Ramnicu Valcea, inclusiv realizarea unei canalizaţii subterane noi aferente reţelelor electrice şi de telecomunicaţii”.

Contractul de finanţare în cadrul POR 2014 – 2020 pentru acest proiect a fost semnat în 5 februarie 2019, iar în 23 aprilie 2020, în urma finalizării procedurilor de selecţie la care s-au înscris cinci ofertanţi, a fost încheiat contractul de lucrări cu asocierea Electromagnetica SA – Valoris SRL la valoarea de 17.736.457,72 lei cu TVA.

Obiectivul specific al proiectului îl constituie creşterea eficienţei energetice în sistemul de iluminat public pe 26 de străzi situate în intravilanul municipiul Râmnicu Vâlcea, după cum urmează:

I. Zona Nord: străzile Iancu Pop, Nicolae Titulescu, Grigore Procopiu, Republicii, Decebal, Henri Coandă, Rapsodiei, Matei Basarab, Doctor Hacman, Mărăşeşti, Arhiepiscopiei, Popa Şapcă şi bd. Nicolae Bălcescu.

II. Zona Ostroveni: străzile Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ostroveni, Luceafărului, I.C. Brătianu, Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Ion Referendaru, Petrişor, Dacia, Matache Temelie şi bulevardele Pandurilor şi Tineretului.

Lucrările de modernizare şi eficientizare vor consta în demontarea a 548 de corpuri de iluminat existente şi a 361 de stâlpi metalici, montarea a 709 de corpuri de iluminat cu LED cu o durata nominală de viaţă de minim 50.000 ore, instalarea a 666 de stâlpi, montarea în intersecţiile principale şi în cele cu sens giratoriu a 7 camere de contorizare a traficului, element component al sistemului de dimming şi telegestiune, şi echiparea dispeceratului cu un calculator. Totodată, se va monta reţea subterană de iluminat de joasă tensiune pentru fiecare stradă în parte, totalizând 26,321 km, se vor moderniza 29 de puncte de aprindere cu sistem de dimming şi telemanagement şi se va monta canalizare subterană cu tuburi speciale, necesară instalaţiei de telecomunicaţie, pe o lungime de 78,963 km, făcându-se astfel trecerea de la reţelele aeriene de cabluri la cele subterane.

Prin utilizarea sistemului de dimming individual şi telemanagement, în orele de noapte cu trafic redus se realizează o scădere a nivelului de iluminare, dar şi o reducere a consumului de energie electrică pentru iluminat şi, implicit, a cheltuielilor cu energia electrică pentru iluminat. În cazul utilizării sistemului de dimming pentru aparatele de iluminat stradale, consumul de energie electrică va scădea cu 26,46% faţă de sistemul fără dimming.

Durata de execuţie a lucrărilor, stabilită prin contract, este de 20 de luni de la Ordinul de Începere a Lucrărilor. Primele străzi care vor intra în acest program sunt Henri Coandă (în Nord) şi Mihai Eminescu (în Ostroveni), ce vor fi urmate de o altă ”pereche” de străzi din cele două cartiere ale Râmnicului – Rapsodiei şi Nicolae Iorga.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.