Bistrița Olteană, așezământul monastic înălțat de puternicul neam al Craioveștilor, la Costeștii Vâlcei, atrage în fiecare an mii de pelerini, care aleg ca destinație turistică de excelență Depresiunea Horezu sau tranzitează județul Vâlcea în drum spre Târgu Jiu.
Însă orice creștin care vine aici își găsește liniștea după ce trece pe sub racla Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află în naosul bisericii, moaște cunoscute pentru minunile care au adus daruri, au alungat molime (ciuma lui Caragea), au vindecat suflete și trupuri, au îndepărtat seceta sau au oprit urgii.
Păstrătoare a acestor moaște este Mănăstirea Bistrița, leagăn de civilizație, muzeu de carte veche, locul unde a funcționat unul dintre cele mai vechi tipare din Țara Românească.
Marele ban Barbu Craiovescu al Olteniei a înălțat această mănăstire între anii 1492-1494 și a adus de la Constantinopol, în anul 1497, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul.
„Trupul sfântului nu a putrezit niciodată și s-a dovedit purtător de mari daruri: vindecă bolile trupești și sufletești, aduce ploaia pe timp de secetă, lucru ce face ca lăcașul să fie asaltat de numeroși pelerini. Racla de argint în care odihnesc moaștele sfântului și care se păstrează până astăzi, a fost lucrată de meșterii brașoveni și dăruită mănăstirii de către Constantin Șerban Voievod, în anul 1656. În timpul domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei lăcașul a fost rezidit și înnobilat cu valoarea neprețuită a picturilor interioare realizate de Gheorghe Tattarescu”, spune prof dr. Florin Epure, director al Direcției pentru Cultură și Culte Vâlcea.
Pelerinii care ajung la mănăstirea Bistrița trebuie obligatoriu să vadă singurele biserici rupestre din județ, aflate acolo unde numai „vulturii pot să ajungă”, spune profesorul Epure. ”Asta deoarece peștera Decapolitului sau Peștera Liliecilor se află sus, în munte, deasupra celor mai înguste chei în calcar din România, pe Valea Bistriței. Drumul nu e lung, dar este pe o potecă de stâncă, trepte săpate de natură până acolo, unde sunt chiliile ascunse, loc de închinare și asceză pentru monahi de sute de ani, loc unde erau ascunse în vremuri tulburi odoarele Bistriței și moaștele Decapolitului”, spune Epure.
Tot complexul monahal de la Bistrița este legat de acest mit, al moaștelor lui Grigorie Decapolitul. Despre viața și minunile Sfântului Grigorie a scris ucenicul său, Ignatie Diaconul (manuscrisul a fost tradus din grecește și slavonă), dar și mitropoliții Matei al Mirelor și Dosoftei al Moldovei, Ilarion al Bistriței, istoricul Dragoș P. Petroșanu și, în zilele noastre, arhimandritul cărturar Veniamin Micle de la Bistrița.
Din aceste scrieri hagiografice aflăm că Serghie și Maria i-au dat viață lui Grigorie în anul 780, la Irinopolis, una din cele zece cetăți din Decapolea Isauriei. Părinții săi l-au dat la învățătură aleasă dar atunci când au dorit să-l însoare, dorința lui a fost aceea de a se rupe de cele lumești. Pentru aceasta a ales mănăstirea unde era stareț unchiul său, Sfântul Simeon Mărturisitorul. Vreme de 14 ani va sta acolo, după care îl găsim printre credincioși în ținuturile din Efes, Enos, Hrisopolis, Corint, Roma, Siracuza și la mănăstirea Sfântul Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoției. A mers ulterior spre Bizanț și a ajuns în cele din urmă la muntele Olimp.
„Cuviosul Grigorie s-a dovedit un opozant fervent al iconoclaștilor — cei care luptau împotriva sfintelor icoane — în timpul împăratului bizantin Leon al V-lea Armeanul, atitudine pentru care a avut mult de suferit. Hagiograful său amintește multe din vindecările făcute de Avva Grigorie prin puterea rugăciunii, ca și multe din cuvintele de mustrare pe care le rostea, atunci când era nevoie, împotriva ereticilor sau necredincioșilor. Mai mulți monahi și credincioși stăpâniți de duhuri necurate au fost vindecați în urma rugăciunilor cuviosului Grigorie. Sfântul Grigorie se îmbolnăvește de hidropizie și adoarme întru Domnul la 20 noiembrie 842. Trupul lui nu a putrezit nici astăzi, ci s-a dovedit purtător de mari daruri și minuni”, relatează prof. Florin Epure.
Moaștele sfântului au fost cumpărate de Barbu Craiovescu de la un boier turc care le deținea în casa sa din Constantinopol. Legenda spune că ‘slujitorul lui Alah’ bănuia că se va pricopsi cu o cantitate importantă de aur, echivalentă cu greutatea moaștelor. Însă dragostea boierului român față de moaște are alt deznodământ: așezate pe un taler, într-adevăr cântăresc greu, dar când banul Craiovescu începe să pună galbenii pe brațul celălalt, talerul s-a echilibrat la o sumă mică. Acest lucru ar fi făcut ca turcul să exclame cu obidă: ‘Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage!’.
„În vremuri de restriște, moaștele erau ascunse în peștera de sub munte, așa cum s-a întâmplat când hoardele turcești prădau teritoriul dar și în anul 1610, când principele Gabriel Bathory a invadat Țara Românească. Există foarte multe mărturii care vorbesc despre minunile Sfântului. Documentele au consemnat că la anul 1763 moaștele, aduse de la Bistrița, au alungat epidemia de ciumă din București. În iarna anului 1778, Sfântul a scăpat orașul Craiova de invazia lăcustelor. Ciuma lui Caragea a fost alungată din București tot cu ajutorul moaștelor Sfântului Grigorie aduse în 1813: ‘și s-a cunoscut în faptă ajutorul, că au început boala a scădea până s-au și contenit mai de tot’, spun textele vremii”, menționează directorul Direcție de Cultură Vâlcea.
Ținutul Vâlcii a fost salvat de o secetă cumplită care pusese stăpânire pe el în anul 1859. Patru ani mai târziu, Râmnicul a fost lovit de secetă și de boli grele care au doborât oameni și animale. După procesiunea cu sfintele moaște, seceta și bolile au dispărut, ca și cum le-ar fi îndepărtat o putere nevăzută. În vara anului 1904, racla a fost dusă prin orașele și satele vâlcene pentru potolirea secetei care cuprinsese tot ținutul, procesiune la care a luat parte și Athanasie Mironescu, episcopul Râmnicului.
În vara anului 1958, un hoț a venit noaptea la mănăstire și a furat din raclă degetul cel mare al mâinii drepte a Sfântului. În noaptea următoare, preotul de mănăstire l-a visat pe sfântul care i-a indicat numele și locul hoțului și astfel s-a putut recupera. O altă minune s-a petrecut în anul 1959, atunci când comuniștii au vrut să ridice racla cu moaștele sfântului ca să oprească astfel pelerinajul anual de la Bistrița, însă camionul în care a fost pusă racla nu mai putut fi pornit, deși avea combustibil și nu avea probleme la motor.
În Oltenia există două lăcașe de cult care poartă hramul Sfântului, Schitul Păpușa (Costești-Vâlcea) și Popânzălești-Dolj. Chipul Sfântului este zugrăvit în mai multe biserici din țară. În fiecare an, la hramul Sfântului Grigorie — 20 noiembrie, racla de argint este scoasă pe esplanada din fața bisericii de la Mănăstirea Bistrița pentru ca miile de credincioși veniți din toată țara să se închine la sfintele moaște și să se roage pentru sănătate și mântuirea sufletului.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.